Fericire

Fericirea este atunci cand ceea ce gandesti, ceea ce spui si ceea ce faci sunt in armonie.

Nu imi gaseam explicatia. Chiar ieri am fost descrisa ca fiind “cea mai prietenoasa persoana” si mi-a generat un sentiment placut…coincide cu aceeasi viziune pe care o am despre sine. Imi este atat de usor sa zambesc. Uneori pare chiar mai usor sa ii fac pe altii sa zambeasca.

Ok

Este ok. Asa cred ca se intampla cu oamenii, am credinta ca nimic nu este al nostru, chiar si viata asta ne este data doar cu imprumutul. Si-atunci, de ce suntem atat de fixati pe “a avea”? Atat de compulsiv incat toata viata ni se invarte in jurul acestei idei si uitam sa mai fim. Incerc sa imi pregatesc calea in asa fel incat atunci cand voi ajunge la finish line sa pot trece pragul zambind. Dat fiind ca nimeni nu imi poate da reasigurari pentru cand va fi acest moment, trebuie sa fac asta in fiecare zi. In fiecare moment.

Zambetul acela nu a fost niciodata al meu. Zambetele acelea nu au fost niciodata ale mele. Si este mai bine asa, inseamna ca nu am apucat sa le pierd, sunt inca acolo si le mai pot admira din cand in cand. Doar ca in alt fel. Incerc sa accept orice schimbari din viata mea ca fiind parte din Soarta.

Sunt inca un copil, ma sperie gandacii si imi brutalizez deciziile. Uit sa fiu calma de prea multe ori. E ok. Totusi cresc. Zambetele acelea m-au hranit si ele.

Da, cresc.

Intamplator

Accidental am dat peste niste poze care mi-au amintit de o prietena din trecut. Nu stiu exact cum au inceput sa se schimbe lucrurile, nici nu mai conteaza, au trecut prea multi ani de atunci, dar ne-am distantat usor usor pana cand ne-am rupt complet. Iar acum… acum singurul gand pe care il am cand vad aceste poze este ca nici macar prietenii nu sunt pentru totdeauna. Cum zicea sora-mea, toate prieteniile sunt conjuncturale. Pe de alta parte, poate chiar exista Soarta, poate pentru unele lucruri s-a intors clepsidra dinainte de a incepe. Nu am de unde sa stiu. Este, de fapt, cel mai linistitor gand. Pentru ca, in acest fel, sufletul tau e impacat cu mersul normal al lucrurilor.

Da, intr-adevar, nimic nu este al nostru.

Asteptari

Ma asteptam sa ma descurc mai greu cu dorul de casa. Sa fiu deprimata sau, daca nu, macar un pic trista. Poate nu am avut timp, ce-i drept, am fost in permanenta agitata, nu am avut prea multe seri singura. Si distanta asta parca ma distanteaza de gandurile mele, de toate intrebarile sau indoielile pe care le aveam acasa. Le-am lasat acolo si am pornit la drum. Ma desprind de tot si fac ceea ce stiu cel mai bine sa fac – zambesc. Mi s-a spus ca sunt colorful – si eu credeam ca sunt doar pink! :)) Deci mi-as dori sa inspir gandire pozitiva. Este cel mai bun lucru pe care il poate face un om! Pentru ca gandurile ni se transforma in asternut.
Un singur lucru mai lipseste.
Dar este ok. La urma urmei, este intr-adevar un vals al hazardului.

Glamour

Nu stiu cine este Ariana Grande, dar arata ca un copil pe tocuri. Care isi schimba iubitii atat de public incat se noteaza in cronici.
Observ ca noi, ca oameni, avem tendinta sa persistam in greseli. Am incercat sa fac chiar pe dos, sa imi iau balerinii si fata de om mare, dar sunt din aceeasi categorie cu acesta Ariana. Nu fac alegeri prea intelepte, iar apoi realizez ca o luna pare ca ieri. Soarta incepe sa imi strige ca ea sta pe ceas si nu are timp de mine si ar trebui sa ma misc. Imi trage doua palme si imi da zece minute de trezire la realitate in care sunt furioasa, imi dau seama de ceea ce imi doresc si imi imaginez ca voi lua cele mai bune decizii. Dar timpul s-a scurs, iar deciziile nu le-am luat, asa ca imi continui drumul in virtutea inertiei militand pentru puterea prezentului si pentru nepasare. Desigur ca imi pasa! Numai ca este mai usor sa fii un copil pe tocuri decat sa fii adult!
Imi fac, desigur, cateva promisiuni pe seara pentru ca apoi sa le infund in perne; ma trezesc dimineata sa merg mai departe; mai departe nu stiu unde, dar merg pentru ca asa am fost obisnuita dintotdeauna. Este, oricum, in principiu, un lucru bun.
Si in final imi dau seama ca este cel mai stupid lucru sa fii copil pe tocuri. La fel de stupid ca si sa fii copil in costum business.
Nu imi plac deciziile de adulti.

Love

Am citit pe undeva ca dragostea este indelung rabdatoare. Acopera totul, crede totul, nadajduieste totul, sufera totul.

Si nu am fost niciodata capabila de nici unul dintre aceste lucruri. Nu ma consoleaza nici macar faptul ca fac parte din marea majoritate – de fapt, asta mi se pare chiar si mai trist. Nu ma face decat sa ma gandesc la cat de mica sunt; cand imi imaginez ca am crescut, Soarta imi da mereu peste nas cu cate un gand de acest fel, la naiba!

Daca stau sa ma gandesc, este absolut inspaimantator – ma uit si jur si nu vad, nu am vazut cuplul perfect, relatia ideala, nu stiu daca ar trebui sa am o definitie pentru asta, nu am avut niciodata parte de acea legatura din basme, mereu a fost cate un cusur, mereu am avut cate o retinere, nu am fost dispusa sa sufar totul, iar perspectiva de a face asta mi se pare teribila – ce fiinte comode si noi oamenii! Vrem totul si il vrem pe gratis! Inoportun, de prea multe ori pierdem totul si pierdem degeaba, doar pentru ca nu luptam cu noi insine.

Si-apoi… dragostea este parca un cameleon, mereu isi schimba culoarea si, de multe ori, si forma si pe buna dreptate, din moment ce ea vine din tine, iar tu, tu, omule, nu poti fi acelasi ca cel de peste 20 de ani. Doar ca noi suntem fiinte care imbratiseaza mai tare prezentul, lasand viitorul pe mainile hazardului. Cum as putea sa fiu indelung rabdatoare? Sa acopar totul, sa cred totul, sa nadajduiesc, sa sufar totul?

Sa cred totul…

Poate ar trebui sa incerc.

The Island of Ireland (1)

Incerc sa ma adaptez intr-un nou mediu, destul de diferit fata de ce eram obisnuita pana acum. Ca orice inceput de acest fel, este stresant si deseori incununat de frustrari. Este doar inceputul. Imi spun ca este normal, imi strang fortele si merg mai departe. Este ceea ce mi-am dorit si ceea ce imi doresc si, chiar daca imi este dor de casa, sunt fericita pentru aceasta alegere. Pentru ca descopar atatea lucruri noi. Imi depasesc granitele in fiecare moment din viata mea. Este acel sentiment fantastic de a descoperi fara sa cauti, de a fi liber si de a-ti expansiona eul. Poate ma insel si poate este o iluzie, dar cred ca cresc – scuzati cacofonia.

Avem obligatia sa luam ce-i mai bun de la viata! Este un must do! Si, in acelasi timp, poate este si un joc de noroc. De fiecare data lasam bucati din noi acolo unde ne pasa. Nu le poti parasi complet, iar daca stai prea mult plecat se pierd. Dar nu ai voie sa te blochezi! Nu ai voie! Priveste mereu inainte!

Si totusi ma uit la nevoia oamenilor de a se stabili la locul lor. Cat de plina ar fi viata intr-un loc in care caprioarele si cainii se joaca impreuna? Hm… Sincer, cred ca ar putea fi destul de plina.

Cum se citeste corect

Pentru ca in aceasta seara am vazut fotografia unei persoane de sex feminin, mare utilizatoare a selfie-urilor si facebookului, in care era dumneaei pasami-te citind o carte inainte de culcare. Imi pot imagina cu usurinta cele 5 pagini parcurse de ea, printre picaturi, intre selfie, postat, iar apoi vanatoarea de like-uri.

Cititul este o optiune, o facem daca ne face placere, dincolo de presiunea de a avea o cultura generala sau un limbaj elevat, deja a ajuns la stadiul de hobby si, deci, in primul rand are rolul sa ne relaxeze si sa ne dezvolte imaginatia.

Va trebui sa fac ceva, cat de curand, o lista sau ceva, orice, ca sa nu ajung sa ma prostesc de tot. Mi-ar placea sa citesc asa, visand cu ochii deschisi si sa ma las purtata pe alte taramuri – azi nu am reusit, am inceput o carte noua, m-am enervat si m-am agitat. Cred ca e din cauza ca simt ca stau pe loc – este atat de frumos cand mergi inainte, iti da senzatia de libertate si de dinamism si ce poate fi mai frumos de atat?

Coito ergo sum?

“- I-ai scos tumoarea din creier, darling. Dar te-ai gandit vreodata ca tot creierul nostru, sau mai exact, toata scoarta cerebrala, in care sunt localizate autoritatile superioare ale sistemului, adica ale spiritului, este cea mai primejdioasa tumoare cu care divagatia naturii ne-a umplut cutiile craniene? Daca nu ma insel, acolo isi are locul gandirea, adica lucrul cel mai inutil si mai primejdios din lume. Cumpaneste, stapane, cat de frumoasa ar fi viata daca nu am gandi, indeplinindu-ne cu smerenie functiile de nutritie si de reproducere pe care ni le-a rezervat natura. Cu cat am fi mai fericiti daca n-am repeta dupa Descartes: cogito, ergo sum, ci dupa primul imbecil intalnit: Coito ergo sum.”

Mama

Nu ma astept de la ea sa fie perfecta, asa cum nici ea nu asteapta acest lucru de la mine. Si de multe ori chiar ne certam. Are darul sa ma capieze si sa vorbeasca prea mult, mai ales cand este obosita, dar macar incearca, incearca sa comunice, o vad cum se straduieste, cum se lupta cu ea ca sa ma poata intelege pe mine. Am fortat-o sa faca asta, cel putin la inceput, insa a acceptat; dragostea pentru copiii ei a fost dragostea care a desavarsit-o. Sunt copilul ei si totusi nu ma forteaza sa fiu a ei, nu in sensul posesiv al cuvantului, ma lasa sa zbor si chiar imi ceruieste aripile ca sa o pot face mai bine. Mi-a spus ca spera sa imi implinesc visul si a fost cea mai frumoasa urare, chiar daca ii simteam durerea.

Stii, toate mamele cat de cat bune isi scutura copiii de praf, ii hranesc, le alina durerile, ii incurajeaza la scoala, le trateaza ranile si le saruta fruntile inainte de culcare. Dar ea a incercat sa ma vada, nu i-a fost suficient, a vrut mai mult, a vrut sa ofere mai mult. Tot ce a facut, a fost ca un poem dedicat copiilor ei. A rupt din ea, s-a luptat cu ea, s-a intors din drum sau a ramas indarjita, dupa caz, si poate nu a fost totul numai un sacrificiu, dar a fost o binecuvantare. Pentru ca sunt atat de diferita fata de ce stia, i-a fost mai greu, dar nu a incercat sa ma schimbe, nu major, m-a acceptat, a stiut sa ma iubeasca in acest fel.

Da, scumpa batrana mea mama, a fost in stare sa se transforme in supererou.