FAT

Uneori incerc sa imi imaginez cum parem noi, oamenii, din punctul de vedere al altor fiinte. De exemplu, daca ar veni niste extraterestri mici si verzi si cu capul mare. Toate diferentele acestea, ca unii dintre noi avem ochii de o culoare, ca avem pielea altfel, parul altfel, ca unii zambesc larg altii nu zambesc deloc, ca unii au barbia despicata, altii ascutita, altii patratoasa, ca unii sunt grasi si altii sunt slabi, cat ar conta pentru un ochi din exterior. Poate ne-ar privi cum ii privim noi pe asiatici si ar spune ca toti aratam la fel.

Totusi, noi traim unii cu altii si suntem nevoiti sa suportam diferentele. Sunt chiar atat de multe sau este doar in mintea noastra totul? Daca cineva este de doua ori mai mare decat mine, cat de diferit il face asta fata de persoana mea? Conteaza daca este de doua ori mai inalt sau de doua ori mai lat? Conteaza daca mananca de doua ori mai mult sau face sport de doua ori mai mult? Si, mai mult de atat, ce ma doare pe mine?

Cunosc cateva persoane care au un dispret special pentru grasi. Eu nu pot, mama mea este grasa si o iubesc asa cum este. Dar in acelasi timp am vazut de aproape ce slabiciuni au. Da, in primul rand slabiciunile – pentru ca cea mai mare a oamenilor grasi este ca sunt slabi. Isi gasesc orice scuza posibila si nu se lasa pana nu o digera complet. Am impresia ca in general au o nefericire pe care incearca sa o compenseze. Sau, nu stiu, sunt unii carora pur si simplu cred ca nu le pasa – asa sunt ei, nesimtiti. Si apoi, toti, dar absolut toti isi fac griji ca sunt grasi. Nici macar nu o sa ma straduiesc sa insir problemele de sanatate implicate. Le constientizeaza si ei, mai ales ca le simt. Iar asta ii face sa ia masuri radicale: “nu mai mananc deloc pentru 3 zile”, “de maine mananc doar salata”, “azi beau doar apa”, regimul Duncan sau alte regimuri agresive. Evident ca asta merge bine o scurta perioada de timp, insa apoi totul revine la “normal”. Vesnicul cerc vicios incoronat de sentimentul esecului si de convingerea din ce in ce mai ferma ca nu pot. Nu mai exista punct de reper pentru normalitate si nu mai exista echilibru. Este o vesnica lupta, atunci cand este, o vesnica neacceptare.

Ceea ce nu pot privi cu indulgenta, totusi, sunt copiii grasi, indopati cu orice, alintati cu de toate. Insa acesta este un alt subiect.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s