The sweetest moments

M-am facut mare. Mi-am crescut niste muschi imaginari, iar acum sunt puternica, sunt neobosita in drumul meu inainte, cauza mea de a merge inainte. Este o cauza! Sunt mare si puternica si dura si nimic nu ma invinge pentru ca asa mi-am crescut muschii imaginari si scutul imaginar si armele imaginare.

Dar apoi vin noptile tacute. Nu ma intelege gresit, imi plac noptile tacute – asta le face speciale de fapt, tacerea. Linistea. Insa este atat de liniste incat ma pot auzi. Incat te pot auzi si pe tine. Am momente cand imi este dor de tine, desi mai rare decat alte dati. Am momente cand imi este dor de totul si poate mai mult de sine asa cum este pe langa tine. Intotdeauna egoismul! Dar cine are dreptul sa ma judece? Sa ma judece! La urma urmei, adevarul meu este ca nu exista un adevar absolut si chiar daca exista nimeni nu are dreptul sa il proclame. De la ce inaltime deasupra tuturor putem spune ca suntem toti la fel. Toti cu aceeasi conditie necesara, irevocabila si univoca (desi sunt situatii cand am putea pune sub semnul intrebarii ultima caracteristica): aceea de a fi om. Hommo sapiens sapiens…

Si totusi cu tine eram inger. Imi este dor sa fiu inger. Era ceva magic in zambetele noastre. Am cautat si motive – nu am gasit nimic. Am gasit doar momentele cand imi uscai parul sau ne plimbam prin magazine sau convingeam o doamna sa cumpere cartea cu Motanul Incaltat. Ce argument este acesta – Scufita Rosie?!?! Cine foloseste acest argument!? Si-apoi, ce argumente as putea gasi? Ce scuze as putea avea? Ca am facut dragoste? Ha! Da, ar putea fi, dar ceva imi spune ca raportul a fost invers. Cauzalitatea s-a desfasurat in sens opus.

Si atunci sunt condamnata la aceasta lipsa a motivelor, care este mai proasta decat aceea a prezentei motivelor. Atunci este vindecabil, dar asa, trebuie sa revolutionez medicina sufletului meu ca sa ma pot videca. Chiar si asa, totul ramane sub semnul intrebarii. Chiar fiind puternica, chiar si cu muschii mei imaginari. Imi raman aceste momente mici, metastazate in tot corpul.

Iar tu…

Tu nu ai nici cea mai mica putere sa ma ajuti.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s