Lightheaded

Pare aproape ireal. Nici nu mi-am propus neaparat sa fac asta, nu a fost un plan, dar la un moment dat a parul pasul normal ca sa imi pastrez sanatatea mintala. Ma refer la aceasta plecare…

Iar acum sunt deja cu un picior acolo, sunt atat de aproape incat mi-e teama, vreau sa imi reuseasca totul, trebuie sa fie bine! Nu ma plang de viata mea aici, intamplarea a facut sa fiu stabila financiar datorita parintilor mei, pe care ii iubesc, imi iubesc si prietenii, viata intr-un oras mai mic decat Bucurestiul este mai frumoasa, cu toti tiganii cei de etnie roma si toate semintele si toata lipsa de educatie – eu nu le-am bagat in seama, m-am inconjurat de oameni pe care i-am placut si pe unii am ajuns sa ii si iubesc, am stiut sa fac asta, sa imi fac viata frumoasa, sa nu simt ca trece pe langa mine, chiar daca traiesc doar intr-un loc. Nu fug. Nu plec din furie, aici era relativ bine, atat cat putea fi, fara optiuni, 10 mall-uri si paltoane Burberry la fiecare colt de strada. Nu-i nimic, e frumos si la tara :))) Asa ca plecarea mea este aproape ireala, fara sa stiu exact spre ce ma indrept, dar stiind exact ce las in urma. Poate revin, mai stii?

Dar asa simt ca este soarta mea. Trebuie sa descopar mai mult decat mi se arata!! Cand aveam 22 de ani mi s-a spus sa scriu, un om mi-a zis ca inspir. Un singur om si nici macar nu a contat ca persoana in viata mea, dar poate as putea, nu, nu sa schimb lumea, Doamne, cat de naiva ma credeti?, dar sa duc mai departe aceasta forta interioara, puterea de a zambi, de a construi – cu totii avem de invatat unii de la altii si poate am un rol…

Si dincolo de acest Scop al Universului, trebuie… trebuie sa descopar ceva, nu stiu exact ce, poate aceasta lume este Pomul Cunoasterii Adevarului, iar eu sunt Eva, dar sunt avida de aceasta Cunoastere, nu pot scapa de aceasta obsesie, nu stiu in ce ma va transforma, nu stiu daca ma va omori sau ma va resuscita.

Am sentimentul inceputului unei calatorii foarte lungi si de aceea parca se strange un fum in capul meu care ma ameteste. Aceasta postare este un reminder: pun in ea zambetul de acum, toate fotografiile din toata viata mea, toti pupicii ai tuturor persoanelor iubite, un curcubeu si acasa. Pentru ca am vazut candva o reclama in care mesajul era urmatorul – “ca sa pleci intr-o aventura ai nevoie sa stii unde sa te intorci: acasa”. Asa ca stiu din ce sa imi iau puterea si soarele atunci cand e prea ploios.

Si din pacate, va fi cam ploios…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s