Mama

Nu ma astept de la ea sa fie perfecta, asa cum nici ea nu asteapta acest lucru de la mine. Si de multe ori chiar ne certam. Are darul sa ma capieze si sa vorbeasca prea mult, mai ales cand este obosita, dar macar incearca, incearca sa comunice, o vad cum se straduieste, cum se lupta cu ea ca sa ma poata intelege pe mine. Am fortat-o sa faca asta, cel putin la inceput, insa a acceptat; dragostea pentru copiii ei a fost dragostea care a desavarsit-o. Sunt copilul ei si totusi nu ma forteaza sa fiu a ei, nu in sensul posesiv al cuvantului, ma lasa sa zbor si chiar imi ceruieste aripile ca sa o pot face mai bine. Mi-a spus ca spera sa imi implinesc visul si a fost cea mai frumoasa urare, chiar daca ii simteam durerea.

Stii, toate mamele cat de cat bune isi scutura copiii de praf, ii hranesc, le alina durerile, ii incurajeaza la scoala, le trateaza ranile si le saruta fruntile inainte de culcare. Dar ea a incercat sa ma vada, nu i-a fost suficient, a vrut mai mult, a vrut sa ofere mai mult. Tot ce a facut, a fost ca un poem dedicat copiilor ei. A rupt din ea, s-a luptat cu ea, s-a intors din drum sau a ramas indarjita, dupa caz, si poate nu a fost totul numai un sacrificiu, dar a fost o binecuvantare. Pentru ca sunt atat de diferita fata de ce stia, i-a fost mai greu, dar nu a incercat sa ma schimbe, nu major, m-a acceptat, a stiut sa ma iubeasca in acest fel.

Da, scumpa batrana mea mama, a fost in stare sa se transforme in supererou.