Parte din itinerarul vieții, m-am mutat. Am ales de această dată să împart casa cu o colegă de la spital; nu de alta – de dragul costurilor. Prin urmare învăț specificurile vieții la comun.
Este distractiv să văd acest personaj totuși. Este genul acela de tipă care se plânge de cât este de grasă în timp ce mănâncă biscuiți. Și acel gen de tipă care se plânge mereu de cât de nedrepți sunt oamenii cu ea la spital. Totuși azi am ajuns la o discuție in contradictoriu cu ea in care eu imi justificam argumentele cu guidelineuri, iar ea nu reușea sa accepte aceste standarde. Evident, nu am lăsat de la mine si i-am împins limitele pana cand am câștigat argumentul.
Retrograd mă gândesc totuși… Dacă nu poți să accepți să te transformi într-un mod pozitiv, dacă nu faci nimic în sensul progresului, cum te poți aștepta ca unii mai buni decât tine să te considere competent?
Impresia pe care mi-a lăsat-o a fost că nu va învăța nimic în următoarele trei luni cât va fi cu noi pe secție. Catâr! Nu ai ce să îi faci! Problema ei…
Masca de portelan 