Barbati

Barbatii sunt duri. Au par pe corp – mai mult decat femeile, cel putin. Au voce groasa. Au musculatura dezvoltata. Se bat, se lupta, se duc in razboaie – creeaza razboaie. Injura, urineaza in tufisuri, beau bauturi care le lasa un miros neplacut al gurii. Se scarpina in fund. Cand tipa, tipa prea tare. Se uita lung la femei, le dezbraca din priviri. Le fut. Da, asa cum ati auzit, acesta este termenul si nu ma voi feri de el. Poarta pantofi de Yeti, fac sporturi unde se murdaresc ca porcii. Manaca mult si de obicei cu toata gura. Se scarpina in zona genitalelor in public. Nu toti si nu in egala masura. Dar stiti ce zic…

Si apoi se indragostesc de cate o fata draguta. Se maturizeaza un pic si daca nu se sperie de ea (ceea ce se intampla de multe ori cand dau de ceva mai maret decat ei), devine…regina in sufletul lor. Si mai apoi, cand fac copii, devine stapana…iar ei devin…dulci.

Poate este ciudat sa spun asta. Haha – da, sigur, barbatii sunt dulci. Dar am observat ca si barbatii vorbesc despre copiii lor si o fac cu o sclipire in ochi, o fac indragostiti de ochii lor, de felul in care pun nu stiu cum pantofii sau cum spun un lucru, o fac cu ingrijorare daca au facut o decizie buna sau nu, o fac uneori cu dezamagire, dar de fiecare data o fac cu acelasi sentiment ca pentru ei traiesc.

Am observat asta printre colegii mei. Este singurul motiv pentru care le iert uneori magariile. Doamne, ce de treaba sunt…

Dar prieten aveti?

Spitalul la care lucrez acum vine cu niste beneficii. Ma bucur de anumite…libertati, dat fiind ca sederea mea aici este provizorie si am prea putin interes pentru parerea profesionala a celor de aici. Asadar, astazi, dupa ce am scos un uter dintr-o femeie, am cerut permisiunea sa il disec. Pentru ca asa am vazut la altii mai mari si pentru ca trebuie sa stiu ce este in el. Sa cunosc. Vesnica obsestie! Sa cunosc!

Uterul in cauza, insa, fiind un uter bolnav, arata rau si lasa o impresie olfactiva destul de negativa. Cand am ajuns in interior, senzatiile au devenit mai tari! Domnul asistent sef de la sala, dupa o indelunga analiza a tabloului dinainte ochilor lui, ma intreaba cat poate de calm: “Domnisoara doctor, dar prieten aveti? Asa, in general, nu in clipa de fata.”

Inca imi vine sa rad! Nu – vin acasa si disec ceva, apoi citesc o incantatie dintr-o carte de medicina! Hahaha!

Totusi…aura asta de Mad Scientist imi place…

Sau cel putin voi incerca!

Ok…cand am citit titlul pentru filmuletul acesta nu m-a atras prea tare, dar cele 3 minute de retorica merita!

Hm. Nu m-am gandit niciodata in acest mod. Ca asa suntem construiti sa gandim, ca asa ne este conditia umana. Sa nu renuntan. Stiam deja ca tot ce se termina are o legatura in subconstientul nostru cu moartea (de vina este Irvin D. Yalom pentru aceasta idee).  Singura portita pe care am putea-o gasi este explicatia ca “nimic nu moare, totul se transforma”. Poate…

Impermanenta…te face sa te lupti si mai tare sau te indeparteaza de atasament? Credeam ca nu ma influenteaza acest gand, desi il aveam de mult. Si totusi, toate relatiile mele au fost derulate in acest fel, in lupta continua de a nu renunta. Am dat vina pe ei, iar eu mi-am gasit scuzele.

Daaar….trecand peste acest aspect, azi mi-am cumparat pantofi! Genul ala de pantofi care indeplinesc toate criteriile si care te fac fericita! Asa ca sunt fericita! :))

Intelege-te cu muierile!

– Pentru ca ai lasat acolo in oras vreunul care iti place?

– N-am lasat pe nimeni.

– Pe nimeni? intreba neincrezator. Poate ca asa e. Fiindca prea ti-a placut domnul Latosik, notarul comunal… Asta e, poarta cravata verde, miroase a parfum.

Donka pufni ca o pisicuta.

– Si ce-i daca miroase? Eu n-am mai vazut parfumuri?

– Dar ti-ai pus basmaluta de matase.

– Da’ ce, n-am voie sa imi pun basmaluta?

– Sigur ca ai voie. De ce nu? Mai cu seama cand ai pentru cine.

– Oaspetele-i oaspete. Notarul ala-i insa cam sasiu.

– Sasiu, nesasiu, interveni Wasil, dar toate alearga dupa el.

– Eu una, nu. Ce-i cu tine Wasil, ce ti-a casunat pe el? Chiar daca mi-ar placea, pentru tine e totuna.

Wasil scobi cu degetul in pajiste o gaura mare inainte de a raspunde:

– Daca mi-ar fi totuna, nu as spune nimic. Se vede ca nu mi-e totuna.

– Nu inteleg ce te priveste pe tine, spuse Donka luand o infatisare nevinovata.

– Se vede ca ma priveste.

– De ce?

Wasil lasa capul in jos si raspunse posomorat:

– Pentru ca tu, Donka, imi placi tare mult.

– Eu? intreba cu cea mai mare uimire de care era ea in stare.

– Sigur ca tu, mormai Wasil.

– Doamne sfinte, ce poate sa-ti placa la mine?

– Nu stiu ce… De unde sa stiu eu… Toate-mi plac.

– Ei, glumesti, spuse razand.

Wasil se inrosi.

– Ce gluma-i asta, spuse aproape infuriat, daca vreau sa ma insor cu tine? Insuratoarea nu-i gluma.

– Tu cu mine? intreba aproape in soapta. Nu pot sa cred.

Wasil dadu nerabdator din mana.

– Ei, intelege-te cu muierile. Eu ii spun limpede, iar ea nu vrea sa inteleaga. Are dreptate tata. Cu muierea-i cel mai greu.

Dintr-un film

Ruleaza un film la televizor, la unul dintre TVR-uri. O replica…

Spune-mi repede fara sa te gandesti: ce ti-ai dori mai mult si mai mult pe lume?

Sa pot manca ciocolata fara sa ma ingras…

Train of thoughts

Cum poti reusi sa faci ca un mers de ratusca sa devina farmecul tau aparte?

Este doar vorba de ce vad ceilalti. Daca mintea nu poate controla de fiecare data trupul, poate atunci…ar putea controla ce vad ceilalti in tine? Da, nu incape indoiala! Trebuie doar sa nu te blochezi in tine insuti…lanturile de la picioare ni le punem singuri fara sa ne dam seama si apoi ne intrebam de ce nu putem alerga liberi. Poate e mai bine asa, totusi, incurcam prea des “a alerga” cu “a fugi”. Cum spunea si Fowles: “suntem, cu totii, intr-o vesnica fuga de realitate”…

Si daca am reusi sa ne eliberam de acest…supraeu? Da, atunci am fi… stapani pe sine. Un zambet imi apare in coltul gurii fara sa vreau si nu pot sa nu intreb… si pe ceilalti? Daca pot controla ce vad altii in mine, ce puteri mai am? Ce copac creste de la aceasta samanta?

Dar trebuie in primul rand sa te eliberezi de tine insuti. Sa fii puternic. Sa mergi, sa mergi mai departe indiferent de cat de rau te dor picioarele! Durerea trece…nici o durere nu este vesnica. Trebuie sa te pastrezi intreg…

Face parte din “a te iubi pe tine insuti”. Si din “a nu mai fi mic”.

Maniacal, culori si alte ganduri asemenea

Cred ca am prea multe ganduri – simt nevoia sa scriu ceva si tot scriu si tot sterg si tot nu stiu cum sau ce sa scriu. Tot incep o idee noua si nu imi place cum suna in mintea mea cand o citesc dupa ce am scris-o! Mi-e dor sa imi iau ce am mai comod pe mine si sa hoinaresc pe strazi. Cu el faceam asta si este unul din lucrurile pe care nu le pot face singura (da, dincolo de magie, exista realitatea si realitatea este ca strazile sunt periculoase pentru o fata, mai ales noaptea). Nu stiu de ce mentionez din nou de el, nu mi-e dor de persoana lui in sine… totusi, era modul meu de a evada. Cel putin, o vreme asa a fost, pana cand am vrut sa evadez de el (e posibil sa am eu o problema!).

Asta seara imi voi asculta propriile sfaturi! Oja rosie sa fie! Stiu ca ma voi simti bine, voi rade si ma voi simti in largul meu, dar parca nici cu el nu mai pot fi sincera. Un alt el, de aceasta data un bun prieten. Poate prea bun, prea elegant, prea dragut si prea aproape de idealuri absurde. Din moment ce este copil si isi face alegerile, este dreptul meu liber sa ma simt bine asa cum consider de cuviinta. Copil si eu!

Pe de alta parte, aveam eu o teorie cum ca femeia fata este o fetita. Asadar, voi folosi totul in avantajul meu!

Necroza

E tacere in jurul meu. Nu, nu liniste. Este o agitatie muta. Ca si cum as fi rapit pe cineva si i-as fi pus calus. Ce vrea? Ce se intampla? Ce se va intampla cu mine?! Voi muri?!??!

Nu, nu voi muri. Lumea imi spune mereu cat de bine arat, cat de bine ma prezint! Tot slefuiesc la diamantul asta de nu stiu cand! Este ingrozitor! Imi pictez masca, dar sub ea pielea mi se sfasie, iar sangele mi se innegreste.

…nu am voie sa imi arunc sufletul la gunoi. Magie sau zambete sau durere sau urlet sau iubire sau lupa sau delir pana dincolo de ceea ce pot intelege chiar eu, trebuie sa privesc dincolo, nu exista un pod si trebuie sa sar si trebuie sa nu imi fie teama si trebuie sa nu ma gandesc ca as putea cadea. Si daca as cadea ar trebui doar sa desfac bratele, nu cad in gol, nu, planez, pentru ca pot zbura. Pot zbura!!! Iar eu stau inghesuita cu calus la gura?

Nu imi voi nega natura, dar nu imi voi nega nici sufletul. Credeam ca vreau, ca e mai simplu…e mai usor sa iti alegi rujurile in loc sa iti alegi ideile. Cand gandesti prea mult, ajungi si in momente de criza, iar cand ajungi in momente de criza, mereu va fi cineva care sa se bucure. Vreau sa fiu eu aia care sa se bucure de momentele mele de criza! Eu! Pentru ca intre durere si necroza, aleg durerea!

Oameni

Tin minte ca atunci cand mi-am ales obstetrica si ginecologia dupa examenul de rezidentiat, dupa sentimentele contrastante din sufletul meu, am simtit ca mi se deschid alte 10 cai inaintea mea, alte 100 de drumuri pe care pot sa merg doar pornind de la obstetrica si ginecologie.

Incetul cu incetul, drumurile se surpa si entuziasmul e fragmentat la rang de sictir. Nu, nici chiar asa – asa cum spuneam si azi cuiva, nu ma vad facand altceva in afara de medicina. Trebuie doar sa invat sa depasesc momentele de opreliste.

Suna dramatic, si poate chiar este, desi are o nota de comic. Zic asta pentru ca momentele de opreliste sunt in general date de salbaticia actului medical in care trebuie sa ne aventuram. Oamenii si problemele lor. Din pacate, Obstetrica si ginecologia este o specializare unde vin paciente care inainte de a se interna innebunesc. Altfel spus, “frate, sunt nebune toate!”.

Exagerez un pic. Sunt inca sub efectul piciorului primit in cap seara trecuta. Da, da, ati auzit bine. O…doamna, care trebuia sa nasca, desi nu stia ca este gravida, nu suporta durerea. La prima atingere a vulvei, agonie pana la delir! Doamne, Dumnezeule, n-am mai vazut asa ceva! Ati incercat vreodata pe la tara sa prindeti purcei? Aia mici mici si dragalasi si rozalii, dar care guita de vai mama focului daca ii prinzi! Pe cuvant daca nu asa a facut si pacienta asta! Imi pare rau, cum am mai zis, ma port frumos cu pacientele, dar femeia asta chiar facea ca un animal. Se lupta atat de mult impotriva noastra si a corpului ei, incat iti venea sa o iei la palme. Poate imi veti spune ca nu a fost abordata conform Uniunii Europene, ca noi avem metode inspirate din torturile medievale sau ca pacienta nu a fost informata suficient ca sa stie la ce sa se astepte. Da, pacienta nu stia de la ce sa se astepte, din moment ce ea stia ca e grasa, nu gravida… Da, pacienta nu a fost primita intr-un spital amenajat conform UE… Dar alta acuza nu accept. Am vazut paciente cu IQ de 50 (care au nascut prin cezariana, pentru ca nu stiau sa impinga – nu reuseau sa intelegeaga ce inseamna sa impingi).

De la acest aspect ajungi la probleme morale de ordinul segregationismului. Ar trebui femeile de acest gen sa poata face copii sau nu ar trebui? Ajungem la expresii de genul “eu i-as extermina pe toti”? Si apoi…cine are dreptul sa iti dea dreptul sa ii excluzi? Hitler a comandat sterilizarea in masa! Noi…suntem medici, iar Hitler a murit de mult. Si apoi, nu sunt si ele tot oameni? Dar cum isi duc viata? Dar cum iese copilul ala? Dar ce viata o sa aiba? Dar dar dar!!! Este enervant si obositor sa ma mai gandesc la asta.

Asadar, ca dupa garda si o zi de lucru, bruschette, film, baie, citit si mai putin internet!

Barbati

Fowels o spune, nu eu!

“Barbatilor le place razboiul pentru ca li se pare singurul mod de a fi luati in serios. Pentru ca isi imagineaza ca este singura ocazie cand femeile inceteaza sa isi mai bata joc de ei. Razboiul le permite sa reduca femeile la rang de obiecte. In aceasta consta marea deosebire dintre sexe.”

Agree to disagree.

Concluzie

Sa faci pe nestiutoarea poate sa iti foloseasca in foarte multe situatii! (drama queen mood)

To stay or not to stay

…friends?

Aveam parerea ca este frumos sa ramanem prieteni. Si am ramas.

Dar, de fiecare data cand vorbim, ma da peste cap.

Si nu imi permit sa ma intorc si nici sa ma blochez. Trebuie sa merg inainte, intotdeauna o fac.

Intotdeauna o fac!

Sa ma marit?

Toate femeile se nasc din fetite. Fetite dragalase (astazi imi voi imagina ca toate fetitele sunt dragalase) care isi fac codite si isi pun cordelute si dau viata papusilor avand grija de ele sau transformandu-le in adevarate personaje ale unor povesti. Fetite care asculta cu fascinatie povesti nemuritoare.

Zambesc. Inca sunt o fetita se pare, gandul la povesti nemuritoare ma face sa zambesc. Mereu sunt cu happy ending si mereu gasesc acest lucru a fi fantastic. “Si au trait fericiti pana la adanci batraneti…” Este oare posibil?

Ce intrebari mai pun si eu! La urma urmei, in acest moment nici macar nu imi pasa daca este posibil – fac pe independenta! Cu atat mai mult cu cat vad ca tara noastra e la tara, iar 26 de ani incepe sa vireze nuantat spre “fata mare” (hahaha). Altfel spus, incep sa fie destule persoane in jurul meu care ma sfatuiesc de maritat. Acum, daca e sa fiu sincera, m-as marita! Serios m-as marita! Problema e ca sunt un pic… Nu stiu. Nebuna? E prea mult zis…

Anul trecut sora mea s-a maritat din ferma convingere ca este alegerea corecta pentru ea si ca el este cel cu care vrea sa fie pentru restul vietii. A vrut o nunta mica si simpla, spre exasperarea parintilor mei, oameni ce poarta orgoliul statului socio-economic. Spre fericirea lor, insa, mai au o fata si au reusit sa isi puna toate sperantele in ea.

Ca sa nu imi dezamagesc tatal, atunci cand mi-a zis ca o sa imi faca nunta asa cum vreau eu, i-am zis ca vreau baletul rusesc. Si cum stim ca intotdeauna o idee o completeaza pe alta, am ajuns la concluzia ca vreau cor de copii catolici in biserica. Sunt botezata ortodox, dar ceva imi spune ca asta nu va fi un impediment (in ziua de azi, doctorii si popii sunt cei mai mari talhari). Cireasa de pe tort ar fi rochia de mireasa Elie Saab!

Totusi, ceva ma face sa ma gandesc ca, sub presiunea sub acestor cerinte, tatal meu ar putea ceda psihic si m-ar putea vinde cine stie carui arab. Ceea ce ar fi un pic trist – nu vrau copii kaki!

Frumoasa

Incepusem in urma cu 30 de secunde o postare despre spital pe un ton dramatic si trist. Si mi-am amintit de urmatoarul lucru:

“Copila, intotdeauna sa-ti amintesti ca, intr-adevar, cel mai usor lucru de pe lume e sa te gandesti la ceva rau. Daca-ti lasi mintea in voia ei, o sa aluneci din nefericire in nefericire. Totusi, sa te gandesti la lucruri bune cere efort. Iata de ce exista disciplina, educatia. Asa ca aduca-ti mintea sa poposeasca pe dulci miresme, pe atingerea tandra, catifelata a picaturilor de ploaie pe shoji, pe armonia acestui aranjament floral, pe linistea zorilor. Si apoi, in cele din urma, n-o sa mai trebuiasca sa faci un asemenea efort, atunci iti vei fi tie de mare folos.” (Shogun, J. Clavell)

Inca imi educ gandirea. Asadar, acum voi scrie despre lucrurile care ma fac sa zambesc. Adica imi place…

…imi place sa fiu frumoasa si zambitoare, pentru ca oamenii de obicei imi intorc zambetele inapoi (si fac gropita – sunt o dulce)

…imi place sa ma dau cu parfum in par si pe partea de decolteu a bluzelor, pentru placerea mea, pentru seara cand imi desfac parul sau dimineata cand iau o bluza purtata cu 2 zile in urma; este un lucru atat de marunt

…imi place sa il ascult pe Tchaikovsky seara, cand sunt in pat, inainte de culcare si incerc sa citesc, dar recunosc ca este intotdeauna o portiune din Concertul de vioara care ma poarta intotdeauna in lumea viselor (nu ma refer la lumea soporifica a viselor, ci la aceea cu ochii deschisi) (Alex, e vina ta ca am scris de Tchaikovsky acum – altfel nu imi aminteam)

…ma fac sa zambesc ciocolata, bezeaua, tortul de crema de zahar ars, baclavalele, perele in sos de vin, fursecurile facute in casa (neaparat cu forme distractive!), bomboanele Raffaelo, tiramisu, profiterolul…of! Incerc sa ma las de dulciuri!

…imi place sa imi fac meseria, in pofida spitalelor dezafectate, salariului vulgar si a pacienturii inversunate impotriva medicilor; cred ca sunt un medic care va fi foarte bun in viitor (acum nu ma pot lauda, sunt prea mica), imi place ceea ce fac si nu as schimba asta pentru nimic in lume; si imi place sa fiu luptatoare (da, sunt competitiva!), sa cuceresc lumea (ati jucat Rise of Nations?)

…imi place sa fac un baiat sa ma placa si sa imi zambeasca dulce si atat pentru ca atat imi este suficient

…imi place ca sunt libera, pe cat de libera as putea fi vreodata! Este…eliberator …va suna teribil, dar…este eliberator sa nu trebuiasca sa ai grija de sentimentele altcuiva (mereu celalalt intelege un gest gresit sau este gelos pe cineva sau nu intelege ce ii spui – lucrurile acestea sunt chiar obositoare!)

…imi iubesc familia. Si prietenii. Ma simt norocoasa cu ei. Uneori :))

…imi place sa ma ojez cu rosu si sa port pantofi cu toc, imi plac perlele, imi place rochia mea de catifea (pe care nu o voi arunca never ever), imi place sa fiu frumoasa, imi place sa zic “nu” si “poate” si sa fac pe victima

…in ultima vreme imi place sa nu iau lucrurile in serios, iar aici am toate argumentele – daca nu iei dorul in serios, nu te doare, dar nu iei durerea in serios, nici macar nu mai exista; daca nu il iei in serios pe doctorul ala mai mare care se ratoieste la tine sau iti da cu pensa peste mana, ajungi sa fii mai bun (de obicei ti se da cu pensa peste mana cand e ala mai mare nervos, nu neaparat cand gresesti) – it’s that simple!

Barbatul ideal

Barbatul ideal este un gentleman. Este elegant pentru ca este bine crescut si nu pentru ca asa crede ca ar putea impresiona cel mai usor femeile. Este dragut si ingrijit, dar in primul si in primul rand este inteligent. Pot discuta orice cu el, pentru ca este fantastic sa il aud cum vorbeste. Si pentru ca ma face sa rad. Nu are preconceptii, asa ca ii pot spune chiar si gandurile mai intunecate. Nu este indoctrinat – a vazut dincolo de ce vad majoritatea si, in plus, stie sa citeasca printre randuri. Are acea intuitie fantastica, pe care noi, din pacate, o numim “intuitie feminina”, dar lui nu ii pasa cum se numeste si stie de ea si din aceasta cauza nu pot sa il mint. Nu pot, chiar si atunci cand vreau! Ma simte! Si ma pune la punct! Da, cu lupte si zbatere din partea mea, reuseste – si o face chiar fara sa plang. Nu plang din cauza lui pentru ca uneori mai reuseste sa renunte si la egoism, chiar daca poate ca nu este chiar empatic. Putem fi empatici cu cineva de sex opus? Cred ca doar arareori. In restul cazurilor trebuie sa fim toleranti. Iar el reuseste sa fie tolerant. Cel putin cu mine. Trebuie sa recunosc ca nu ma deranjeaza sa il vad nici dur – asta inseamna ca stie sa atace atunci cand este atacat, poate sa ma apere, ar putea sa isi apere familia. Ce fel de barbat este acela care fuge de greu? Un las! Nu am nevoie de un las si nici de un baietel! Am zis barbatul ideal! Acela care stie sa ma poarte la brat si sa ma faca sa ma simt ca cea mai frumoasa femeie de pe lume. Nu un trofeu si nici o rusine, ci persoana care il completeaza. Noi, femeile, trebuie sa ne simtim frumoase. Si sunt atatea feluri in care ne puteti face sa ne simtim astfel! Cand facem dragoste, de exemplu. Cand face dragoste cu mine, il simt in fiecare molecula, imi vibreaza fiecare unda, iar eu sunt in el si el este in mine. Daca nu am orgasm, nu trebuie sa ma prefac, iar daca vreau mai mult, stiu ca i-o pot spune. Poate fi salbatic, pasional, delicat sau dulce. De fapt, fara sa ii lezez masculinitatea, este tot timpul dulce cand imi zambeste. Are cel mai frumos zambet din lume. Si ii simt toata dragostea luminandu-i fata. Pentru ca stiu ca ma iubeste. Nu pentru ca mi-ar aduce flori din doua in doua zile (nu ar face-o) si nici pentru ca este dispus sa ma ingroape in diamante (nu i-as cere-o), ci pentru ca atunci cand este cel mai furios pe mine ma tine de mana la fel ca in orice zi. Cald. Mai si tipa, ca doar l-am enervat cam rau, dar nu atat de tare incat sa vreau sa plec trantind usa. Reuseste, totusi, sa se calmeze si sa discutam rational. Nu ramanem certati asa, prosteste, pana cand vezi Doamne, uitam de cearta. Este barbatul ideal si o stie fara sa se umfle in pene.

Si nu exista.

Be special!

Ma las inspirata si condusa de farmecul unei prezente masculine. Pentru ca privesc admirativ eleganta, indiferent daca este nuantata de tendinte casual, sport sau clasice.

Pe blogul trecut, cel mort de mult, facusem catev articole despre reguli generale de stil. Acum realizez ca daca o femeie vrea cu orice pret sa poarte ciorapi de plasa ii va purta indiferent de ce scriu eu. Asa ca in aceasta seara prefer sa le vorbesc acelor fete destepte si simpatice, dar care se pierd complet cand vine vorba de baieti.

Dragele mele, aveti perfecta dreptate cand sunteti un pic tematoare! Baietii astia vad TOT si simt si mai multe! Au un nas… Asa ca, daca nu aveti prieten, dar vreti unul, prima regula ar fi… sa nu mai vreti! Da, uite asa, pur si simplu! Iti place de el? Distrage-te cumva, imagineaza-ti altceva decat sarutul ala perfect din filme la care tot visezi. Daca devii disperata, va simti si va fugi! Asa, cand nu vrei nimic de la nimeni, esti mai relaxata, zambetul iti este mai natural, limbajul corpului transmite libertate si vei vedea cum totul se va schimba in bine pentru tine.

Si apoi, uita-te un pic la tine! Poate nu te consideri o femeie frumoasa, tu iti stii cel mai bine toate defectele. Si calitatile! Stii prostia aia cu “frumusetea vine din interior”? Este adevarata! Este vorba de ce trezesti in tine. Daca te simti (nu imi place cuvantul, dar…) sexy, vei putea fi sexy. Ai vazut undeva ca un decolteu adanc, o fusta scurta sau niste colanti aduce multe like-uri? Facebook-ul asta ajunge sa ne faca rau! Ia-ti o lenjerie frumoasa, epileaza-te si da-te cu o crema parfumata. Mergi asa la job! Vezi? Se simte…bine! Ai un flanel larg pe tine, dar te simti sexy! Ce ti-am zis? Vine din interior!

Si totusi, inca nu este suficient! Ce lipseste? Ce nu ai tu si au altele? Ah, te rog nu da vina pe corp! Am vazut grase cu mai mult succes decat tine! Nu vreau sa fiu rea, dar este cumva posibil sa nu stii ce sa pui pe tine? Ok, regula de aur: nici prea larg, nici prea mulat! Ambele variante pot avea efecte devastatoare! Trebuie sa iti alegi tinuta in functie de conformatia corpului (il stii pe tipul ala Gok? Da niste sfaturi fantastice! Urmareste-l!). Si pune ceva accesorii! Fa tinuta distractiva! Fii atenta – nu accept o bluza cu strasuri doar pentru ca pare sa fie combinatia “ideala” de tinuta si accesoriu! Dar nici numai gri pentru ca suntem fete serioase! Putem fi fete serioase si daca purtam rosu! :))

Si daca tot am vorbit de accesorii, revenim la regula “nici prea mare dar nici prea mic”. Esti la o intalnire, ce saracia! La birou poti sa iti iei punctuletele ala mici si negre pe care le numesti cercei, dar acum ai voie sa iesi in evidenta. Ok, nici cei mai mari cercei pe care i-ai vazut vreodata – nu vrem sa ii speriem, dar accesoriile pot schimba complet o tinuta si o atitudine!

Pentru ca o sa las ce e mai important pentru final, inca o sa iti vorbesc despre pantofi. Ai voie sa porti tocuri. Chiar daca devii mai inalta decat el – in general noua ne pasa de aspectul asta mai mult decat lor. El va fi incantat, un picior pare intotdeauna mai frumos intr-un pantof cu toc! Si nu ma refer la tocul ala de 5 cm pe care il aproba mama ta! Ma refer la aia 12 cm care iti distrug piciorul! Si gata, te opresti acolo – mai mult deja poate foarte usor sa dea in vulgar! (Apropo, daca nu ai mai mers de mult pe tocuri, exerseaza un pic prin casa – ratele sunt caraghioase, dar nu vrem una la intalnire)

Si, in final machiajul! Oh, Doamne, aici se greseste atat de mult incat nici nu stiu de unde sa incep! Pornesc de la presupunerea ca in general nu te machiezi. E ok, e mai simplu, tenul tau respira, nu ii faci atat de mult rau (daca am folosi toate fond de ten Lancome ar fi frumos, dar stiu ca nu e posibil). Dar acum crezi ca trebuie sa te machiezi, vrei sa te machiezi ca sa fii speciala! Sunt cateva reguli pe care trebuie sa le urmezi intotdeauna: 1. fondul de ten este pentru uniformizarea nuantelor tenului si nu pentru acoperirea defectelor (ia-ti un corector) – asadar, nu o tona si nu in alta nuanta decat tenul tau; 2. stiu ca paleta aia pe care ai cumparat-o are toate nuantele curcubeului si sunt atat de frumoase, dar te-as sustine mai de graba sa mergi pe neutru – bej, maron sau negru; este cel mai sigur; 3. scoate sidefurile! sub nici o forma sider! da, stim cu totii ca suntem niste perle in scoicile noastre, dar nu trebuie sa o aratam in acest fel; vrei sa fii glam? da-ti cu un gloss! (trick: ca sa nu ti se stearga atat de repede rujul, apasa cu un servetel peste buze si da-te din nou cu rujul respectiv – fa asta de 2 ori; alternativ: da cu un pic de pudra peste buze, dar senzatia nu va fi aceeasi, vei avea impresia ca buzele iti sunt un pic incarcate).

Doamne, ce era sa uit! Da – la fel de important! Parul! Mama mea mi-a zis intotdeauna ca daca parul si pantofii imi sunt curate, nu conteaza atat de mult daca nu sunt imbracata dupa ultima moda. Nu stiu de ce ne imaginam noi, fetele cu par drept, ca daca ne facem carlionti devenim mai frumoase. Spala-l, usuca-l frumos, parfumeaza-l! Da, Doamne, neaparat trebuie sa il parfumezi! Tot timpul – acum nu vorbesc doar de intalnire! O sa te simti…like a princess! Daca nu sta si nu sta, prinde-l cumva simplu!

Ok! E mai bine? Trebuie sa fii increzatoare, libera in spirit si doar sa urmezi cateva reguli de baza! Stiu ca poti!

Dulciuri

Dulciuri. Incerc sa ma las de ele. Este groaznic!

Mi-e dor

Mi-e dor sa gatesc pentru el. Era perfect cand o faceam, stiam ce ii place si…devenea in mod ciudat intr-un fel…copilul meu. Este in sangele nostru, al femeilor, sa fim materne.

Ce copil si eu! Aveam la un moment dat o fantezie, una dintre acelea care sunt desprinse din carticelele de povesti. Imi imaginam cum ar fi sa locuiesc undeva la tara, la munte, sa am un sot iubitor si 2 copii zburdalnici, ca fac cozonaci si sarmale de sarbatori, sa fiu doctorul satului si viata sa curga incet si linistit.

Femeile au devenit atat de puternice si independente incat singurele diferente dintre ele si barbati par a fi doar de ordin fizic. Si totusi, ce ma face femeie?

Ne pierdem

Incetul cu incetul ne pierdem printre ce masini conducem, ce pantofi purtam si ce bijuterii avem. Este mai usor in acest fel, nu-i asa?

Avorturi

Este vorba, din nou, despre viziuni personale. Din punctul meu de vedere, avortul este o crima. Pentru ca avortul (la cerere) se face la o varsta gestationala de 8 saptamani, iar inima embrionului poate fi vizualizabila de la 6 saptamani. Si pentru ca, doar pentru ca nu s-a nascut, nu ai de unde sa stii daca are suflet sau nu. Si pentru ca este cea mai pura forma umana – dupa ce incepem sa trecem prin viata, cu totii avem partile noastre murdare.

Apare intrebarea daca as fi in stare. Sa il fac? Copilul sau avortul? Nu am de unde sa stiu, nu am fost pusa niciodata in aceasta situatie. Ma uit in jur. Am o prietena care a facut “copil din flori”. Si, in acelasi timp, a demonstrat ca inca traim intr-o societate arhaica de tip patriarhal. Este NEVOIE de un barbat! Credeam ca este vorba de diferenta dintre generatii. Parintii parintilor nostri, parintii nostri au fost educati in ideea sacralitatii casatoriei (desi este o diferenta intre “familie” si “casatorie”).

Acum 3 zile am iesit cu o alta prietena. Asa, la un ceai si o prajitura si o filosofie de ora 10. Aceasta prietena este cu totul deosebita, daca reusesti sa treci peste faptul ca uneori este nebuna. Ok, stiu, suna rautacios (si ipocrit!), dar va promit ca vorbesc in cunostinta de cauza. Aceasta prietena si-a tinut ziua acum aproximativ o luna, eveniment la care ne-a invitat pe mai multi prieteni, printre care si prietena cu copilul din flori. Eveniment la care s-a ivit si copilul din flori (baiatul are 4 ani si este o superbitate de copil).

Trecand peste fapte, revenim la filosofia de 10 seara. Incepem o discutie despre avorturi. Respect totusi viziunea celor care sunt de acord cu ele, deja suntem 7 miliarde pe acest pamant si este arhisuficient si nu este nevoie de inca o viata in mizerie (vorbesc de unele cazuri…). Si totusi, in acea seara, cand am vazut atata dispret pentru o femeie cu un copil din flori, doar pentru ca a venit cu el neanuntat si a facut-o sa se simta prost, nu am putut respecta nimic la acea viziune. Oh, Doamne, cand am auzit asta… Daca ar fi fost macar genul de petrecere care implica mult alcool si soft pornography! Dar tipa asta este este genul “stau cu un sal pe spate, citesc si beau ceai pe Chopin”! Din momentul “surprizei”, faptul ca acel copil s-a nascut a fost o greseala, iar tipa respectiva ar fi trebuit sa faca avort!

Prin urmare, sunt intr-o pasa in care vreau “divortul”! Pentru ca nu am dreptul sa desconsider o persoana doar pentru ca a facut o data ceva incomod pentru mine. Pentru ca daca as face asta… Oricum suntem niste fiinte atat de mici si oricum ne comprimam sufletele in cutiute pe care le aruncam in colturi prafuite. Imi recunosc pacatele, imi recunosc egoismul si egocentrismul, dar sunt doar un om. Daca este incomod, recunoaste ca este incomod si indeparteaza acel factor. Desi asta ar presupune ca nu esti un sfant.