Ce ne facem daca suntem frumoase?

Ok, si suntem frumoase, si ne straluceste parul, si pielea radiaza, si ochii sunt luminosi. Am invatat din reviste cum sa ne epilam, pensam, pieptanam, cremuim, cum sa ne vopsim, sa ne ojam sau sa ne bronzam. Stim deja sa ne punem unghii false, gene false, buze false sau sani mai mari. Evident ca ne aranjam ca sa ne pozam ca sa ne punem in lumina perfecta pe retelele sociale. Uitam sa ne luam puncte de reper, incurcam modelele de viata cu modelele de la televizor, scurtam fustele, marim decolteele. Facem asta de la 16 ani. Sau de la 13. Facem neaparat cel putin un avort in viata. Facem sex, nu dragoste. Uitam dezamagirile din relatii cand ne punem cei mai inalti pantofi cu tocuri pe care ii avem si mergem ca pe catwalk. Ne plafonam in conversatii despre ce am vazut pe facebook. Sau, cand nu mai avem ce vorbi, dam drumul la wifi si stam cu totii la masa in tacere. Calatorim prin tot felul de tari pentru ca apoi sa dam check-in pentru ca ceilalti sa se uite lung sa vada cat de mult suntem deasupra lor. Uitam, insa, sa exploram. Ne casatorim, facem copii, divortam. Facem bani sau ne facem prieteni cu bani, iar asta este o consolare.

“Quo vadis?” Nu, cred ca dintotdeauna lumea a fost asa. Poate cu alte palarii pe capete sau alti cercei. Si chiar si acum, inramam figura femeii frumoase, admirandu-i delicatetea, pielea fina, ochii mari si plini de caldura. Aproape ca nu ar mai fi fost nevoie de emanciparea femeii, daca stau sa ma gandesc. Vrem sa cucerim prin frumusetea noastra si sa ne fie recunoscuta inteligenta fara insa a face nici o dovada. Vrem independenta gratuit, ca si cum aceasta putere nu ar veni cu nicio responsabilitate. Nu mai vrem sa ne crestem copiii – si noi am facut o facultate si putem face ceea ce fac barbatii. Insa scurtam fustele si stramtam rochiile. Iar asta ar fi minunat daca am face-o la sfarsitul zilei, daca nu ar fi singurul lucru pe care il putem face. Dar suntem prea amortite ca sa schimbam ceva in noi. Nici macar acest lucru, acest marunt lucru. Nu lumea, nu pe cei din jur, ci doar sa iesim din coma. Fara sa fim urate si fara sa renuntam la nimic din habitudinile feminitatii noastre.

Ce ne facem daca suntem frumoase? Avem grija sa nu fim urate.

Craciun fericit!

Daca stai sa te gandesti, este aproape o necesitate umana sa sarbatorim. Acum este sarbatoarea noastra – pentru ca traim aici si acum. 3000 de kilometri mai la dreapta sau 3000 de ani in spate ar schimba complet tabloul. Iar asta inseamna ca nici macar nu mai este vorba de religie, este sarbatoare si atat, iar noi trebuie sa facem pregatirile. Daca ajungi sa te intrebi ce sarbatoresti, gandeste-te doar ca sarbatorim viata, intra in apa si pur si simplu lasa-te dus de val. Asta facem cu totii – ne lasam dusi de val si bem un pahar de vin si radem si sfidam astfel tot ce ne aduce mai aproape de moarte.

Durerea ne aminteste ca atunci cand ne nastem, facem un contract cu Moartea si nu cu Viata, iar acum este momentul in care uitam de durere. Oh, Doamne, si nu este o iluzie, nu, asa suntem formati. Sa credem. Trebuie, altfel uita-te la cei care nu mai cred in nimic. Nu mai au tara si nu mai au liniste. Gandeste-te doar ca e parte din Iubire – iubesti, esti parte din celalalt, il infasori cu sufletul tau si crezi in el, crezi in ceea ce simti si dintr-o data esti altceva decat doar un om si esti un pic nemuritor. Si, in mod ciudat, asta se leaga de Sarbatoare. Cand te bucuri, nu mai ai timp sa te ingrijorezi, nu? Asa ca bucura-te, fa curatenie, impodobeste bradutul, savureaza mancarurile, ciocneste un pahar de vin.

In fond, nu stim niciodata unde vom fi si ce vom face de Craciunul viitor…

Femeia ideala

Este femeia care vreau sa fiu, femeia care ma antrenez sa devin. Nu exista un endpoint, mereu voi cauta ceva in plus. Pentru ca, in mintea mea, este femeia perfecta. Este desteapta, frumoasa si stie sa se accepte. Isi poarta defectele tinand capul drept, fara sa se planga, fara sa le transforme intr-un tablou dezgustator pentru privitori. Isi cunoaste, de asemenea, si calitatile… stie exact ce este. Si este o femeie puternica.

Zambeste cu candoare, desi sub manusa de catifea se ascunde intotdeauna o mana de fier. Nu se lasa invinsa de micile infrangeri, se ridica in picioare si merge mai departe. Chiar si cand nu e nimeni acolo. Nu trebuie sa fie intotdeauna cineva, poate fi independenta, iar ea iubeste fara sa cada ca o povara pe umerii barbatului ei. La urma urmei, nu este asa ca in spatele oricarui barbat puternic se alfa o femeie puternica? Iar ea stie sa fie in spatele barbatului ei, il sustine si il ghideaza, fara sa il conduca. Nu isi doreste sa conduca, femeile au prea multe lucruri de facut ca sa conduca barbatii sau institutiile sau lumea. Iar barbatii, ei sunt niste copii orgoliosi, nu le poti lua jucariile sau functiile sau importanta. Trebuie sa ii lasi sa se urce pe propriile piedestale. Si apoi…aceasta femeie perfecta stie ca ei sunt slabi in fata noastra. Si, de aceea, intotdeauna se poarta pe sine cu aceeasi cantitate de respect pe care o doreste de la ceilalti. Fara aroganta. De altfel, atunci cand incepi sa cunosti din ce in ce mai multe, infatuarea se stinge, realizezi cat de putine stii si cat de mic esti. Invariabil, ea cunoaste, este o infatigabila cercetatoare. Fiecare carte, om, calatorie are pontentialul de a schimba ceva in ea.

Femeia perfecta are mereu zambetul pe buze… este impacata cu viata si cu ea insasi. Oh, da, a facut si greseli, cu totii facem, insa de fiecare data a facut un pact cu Dumnezeu si nu cu Diavolul. Chiar daca nu este un inger. Pacatele ei nu o lasa mai putin neinfricata in fata Providentei si a Sortii. Nu o mai sperie cu adevarat nimic, in afara de gandacii uriasi. Iar asta pentru ca o parte din ea a ramas copil; o mica fetita care stie sa rada, sa se joace, sa aiba curcubeul in ea. Este mai greu decat pare, ceilalti intotdeauna vor incerca sa doboare ce este mai frumos in tine.

Si Doamne, este o femeie frumoasa! Ii asculti povestile, calatoriile si transformarile si vezi ca mintea ei este libera, sufletul ei este liber. Face parte din acei 10%? Nu stiu, chiar nu stiu… Dar cautarile ei nu au fost in zadar.

Ea nu sta prea mult sa ma priveasca. Zambeste si ma lasa sa cresc si sa imi dau seama singura. De ce? Nu stiu.

Brain

The text for the left brain reads:

“I am the left brain. I am a scientist. A mathematician. I love the familiar. I categorize. I am accurate. Linear. Analytical. Strategic. I am practical. Always in control. A master of words and language. Realistic. I calculate equations and play with numbers. I am order. I am logic. I know exactly who I am.”

And for the right brain:

“I am the right brain. I am creativity. A free spirit. I am passion. Yearning. Sensuality. I am the sound of roaring laughter. I am taste. The feeling of sand beneath bare feat. I am movement. Vivid colors. I am the urge to paint on an empty canvas. I am boundless imagination. Art. Poetry. I sense. I feel. I am everything I wanted to be.”

My right brain would only say just “weeeeheheheheeeee”

Uneori este in regula sa plangi

No comment.

Craciun

Doua lucruri ma straduiesc sa le fac mai bine.

Primul ar fi sa ma apar mai bine de cei din jurul meu.

Al doilea – sa ma bucur mai mult de cei din jurul meu.

PS: ascult colinde, fac curatenie, ma gandesc la ce cadouri sa fac si la cum sa decorez casa. Este linistitor. Acasa.

46, XX

Aici este mereu o lumina chioara de neoane. Cu exceptia reflectoarelor. Alergi pe coridoarele gri, iti urmezi pasii mecanic pe vesnicul mozaic imbacsit si ajungi atat de obosit incat simti ca toti muschii tai se desprind de pe tine si se transforma in saci de nisip. Si apoi vezi un baietel alergand pe aceleasi coridoare de parca ar dansa pe un curcubeu. Arata ca un om mare, un adult in toata regula, dar in privirea lui se citeste acea fericire pura pe care doar copiii o traiesc. Stiti maimutelele acelea care ies din cutiute si incep sa bata la tobe? Asta este in el. Si se uita lung la puiul acela de om numit copilul lui si nu poate spune decat “de la ce pornim…”, dar in acele cuvinte se ascunde tot miracolul si toata mirarea.

Ni se intampla rar, poate prea rar, sa vedem o astfel de dovada a denudarii conditiei pe care ne-o formam si a exploziei la care duce. Dar atunci parca ne cuprinde pe toti. Chiar daca vine de la o singura persoana. Uite atata putere zace in noi! Ma face sa ma intreb ce s-ar intampla daca am face cu totii asta simultan…

Fusese o sarcina cu probleme. Multe. Si griji si momente de deznadejde. Si doctorita a repetat dupa el “da, uite, de la ce am pornit si la ce am ajuns”. Dar lui nu ii mai pasa de la ce pornise, se concentra doar pe “de la ce pornim”….vesnica mirare a parintilor cum de au putut crea ceva atat de frumos in viata asta. Dincolo de orice durere.

Te face sa te indoiesti de toate sinapsele, tot genomul, tot ce dicteaza el, tot ce ne spune stiinta ca ne spune chimia sa facem. Nu mai exista nimic.

Nu mai exista nimic…

Stare

Pat nefacut. Cartofi copti cu branza. Film in pat. Alexandrina Hristov. Jurnal. Muzica. Mandarine. Caldurica. Lapte cu cacao. Curatenie. Dimineti tarzii. Surioara mea mai mica si mai scumpa. Acasa. Si indepartez toate gandurile urate si le pastrez doar pe cele mai frumoase. Zambesc. Baita calda calda. Prosoape gigantice. Culcus.

PS: mi s-a pus pata pe videoclipul Deliei. E…Vogue! Iar melodia e super ok.

Fantezii

Eram pregatita sa renunt la Povesti si sa devin Adult. Sa ma concentrez pe ce este Important, sa nu ma plang si sa nu mai plang, sa fiu puternica, sa imi vad de treaba si sa privesc inainte. Pentru ca asta inseamna sa fii luptator. Nu ai voie sa cazi!

Apoi m-am intalnit cu Calatorul. Unul din ei, un calator cu care m-am mai intersectat in drumul meu. Mi-a spus sa nu fac asta. Mi-a spus sa invat sa dansez. Mi-a spus ca imi va parea rau dupa aceea. Vorbea despre o multime de lucruri peste care a trecut fara sa le vada la varsta mea.

” Dacă n-ai fi constrâns de spaţiu şi timp, unde ai vrea să citeşti?”. Sec, la intrebarea aceasta as raspunde “in patul meu, pe la 11 dimineata, dupa ce tocmai m-am trezit in mijlocul saptamanii”. Nu sub soare sau sub nori sau sub cine stie ce curcubeu sclipitor. Intrebarea, insa, m-a trimis spre lumea fanteziilor. Si oarecum asta s-a amestecat cu ce mi-a spus Calatorul.

Intrebarea s-a transformat.

Care este fantezia ta?

Imi poti raspunde, cu conditia sa nu fie una de tip sexual. Toti la avem si pe acelea, dar nu aceasta este tematica blogului si consider ca acum ar fi neelegant sa scriem despre asta.

Asa ca imi permit sa visez. Este o pajiste pe o colina. La capatul ei este un copac urias, unul singur, doar al meu, unde dormitez in dupa-amiezile calduroase, visez sau depun juraminte. Iar dincolo de el nu mai mergi mult, iar colina se termina cu o prapsatie intr-un chei superb stancos care duce spre cel mai frumos orizont pe care l-am vazut vreodata. M-as transforma intr-o pasare daca as putea doar ca sa zbor spre acel orizont. Apusul este perfect de acolo. Iar iarba este atat de moale, incat pot alerga desculta, ma pot simti ca vantul, aproape amateriala…

To the unknown! All speed ahead!

Incercam sa imi gasesc raspunsul la intrebarea “de ce mi-am facut blog?”. Adica, de la distanta, care este rostul? Mai ales daca esti o persoana absolut normala, cu un job, familie si prieteni – fara lipsuri atat de mari incat sa trebuiasca sa iti creezi o viata virtuala ca sa compensezi.

Dar apoi, cand te intorci printre tot ce stii, printre oamenii cunoscuti tie, iti dai seama cat de magnific este sa fii Anonim. Paradoxal, din moment ce teama de moarte ne impinge mereu de la spate sa lasam ceva in urma. Dar nu este acelasi lucru, nu? Poti fi Nemuritor si ca Anonim. Este chiar mai usor, din moment ce iti cresc si aripi. Este o iluzie fantastica a a libertatii (poate nu este chiar o iluzie a eliberarii).

Si, deci, fiecare are locul lui secret. In monstruozitatea orasului, aici este cea mai verde pajiste pe care am gasit-o. De fapt, pe care am creat-o. Este Creatia mea! Sunt dincolo de Alice in Wonderland – sunt o mica zeita!

Da, se simte bine.

Wild child

Trebuie sa imi reamintesc cum se face asta! Nu pot sa ma pierd alergand pe strazi pavimentate. Este un drept castigat prin natura mea umana sa pot conflua cu aerul.

Orgoliu

Acum 2 zile am citit o teorie interesanta despre orgoliu. Din pacate, orgoliul nu poate sa moara si chiar, mai mult de atat, cum zicea Paler, oamenii iti pot ierta orice, dar nu te vor ierta niciodata daca le ranesti orgoliul. M-am gandit mult daca nu este cumva o afirmatie prea radicala.

Asa m-am mirat si cand mi s-a spus ca trebuie sa renuntam la egoism ca sa reusim. Si am incercat, cel putin eu am incercat si tot nu am reusit.

Insa refuz sa cred ca este o sarma ghimpata atat de stransa in jurul gandirii mele. De fapt, ar fi perfect sa nu mai existe deloc sarma ghimpata.

E tarziu.

Uitasem

Uitasem de Vbox si de cat de distractiv poate fi. Stau prea mult pe facebook si constientizez ca imi mananca neuronii.

La naiba, nu pot sa scap de felul meu de a fi! Dar e distractiv.

Trebuie sa imi fac the bucket list pentru anul urmator. Ador sa imi fac listele astea – ma ambitioneaza.

Glinka e tare!

Mi-e dor sa simt cum este un sarut. Ala umed cu limba, ala care te face sa mmm tremuri un pic fix inainte sa se atinga buzele pentru prima data. Ala moale doar cu buzele. Sau chiar si ala de pinguini.

Mi-ar placea sa citesc povesti. Maine chiar o sa cumpar – alea semnate de Disney sigur le iau, ca stiu sa o ascult pe Baba Nico :)) Dar mai mult decat atat, mi-e dor sa citesc cu atata pofta incat sa devina totul in jurul meu povestea din carte,

Mi-e dor de Alex. Alex, mai traiesti?

Trebuie sa fac mai multe lucruri din categoria “nu trebuie, dar vreau”. Nu pot sa fac mai putine din cele “trebuie, ca daca nu!”, din pacate.

Se reconfirma

Da, suntem cu totii inocenti. Pacatuim, dar nu e vina noastra, e vina celorlati, mereu a celorlati. Este o scuza care ne salveaza mintile, dar ne condamna sufletele.

Dar uitam si de ele, asa ca este ok.

Ai grija ce iti doresti

Este ciudat cum realizez ca toate dorintele mi se indeplinesc. Sau aproape toate, nu stiu, nu am tinut socoteala exact. Insa timpul nu tine de fiecare data cu noi, iar acest fapt transforma dorintele implinite uneori intr-un mic blestem. De parca Viata si Soarta ar vrea sa iti faca in ciuda. Ca esti mic. Ca nu stii ce iti doresti. Ca, uite, nu poti controla nimic! Ca esti mai mic decat mic!

Mi s-a mai indeplinit o dorinta. Teribil, absolut teribil cum vine acum. Ironic cum ma simt.

Ma face sa ma gandesc la cea mai mare dorinta a mea. Care ar fi cea mai mare dorinta a mea?

Nici nu stiu… Sa Cunosc! Am o obsesie cu acest fruct al cunoasterii… Sa cunosc Binele si Raul, Adevarul (exista un adevar absolut? macar exista?), sa cunosc mai mult decat 80%…90%! dintre cei din jurul meu, sa cunosc dincolo de ceea ce vad, dincolo de ceea ce sunt invatata. Pentru ca de la aceasta cunoastere porneste si Schimbarea si Puterea si poate chiar si Intelepciunea.

Si chiar daca nu mi-ar iesi asa cum as vrea, cred ca sa ai putere asupra altora este un premiu de consolare destul de bun.