Sunt câteva persoane in viețile noastre care vin ca o binecuvântare de la Dumnezeu. Iti dai seama de asta cand esti într-un impas sau poate într-unul dintre momentele liniștite de meditație.
Ca femeie, imi dau seama ca am momente de nebunie, cand sunt poate capricioasa și absurda și nu știu ce vreau de la viata. In general nu ma tine prea mult, dar pot fi destul de abuziva.
Si totuși sunt câteva persoane care găsesc metode sa ma salveze. Acele persoane care sunt alături de tine indiferent ce. Unul sau doi oameni, atât, nici nu am nevoie de mai multi. Atât ca sa fiu iar puternica si sa redevin eu. Am nevoie de ei pentru ca indiferent de cat de “strong independent beautiful woman” sunt, uneori nimic nu e bine si tot succesul si toată frumusețea sunt doar praf in vânt si eu sunt doar o alta molecula lipsită de semnificație. Și-apoi ei ma resuscitează, ma readuc înapoi folosind…nu stiu…iubire. Si imi dau seama cat suport am din partea lor, cat din mine este ocupat de ei si câta nevoie am de ei.
(Cand eram mai mică, mi se spunea ca pe măsura ce înaintezi in vârsta, este din ce in ce mai greu sa iti formezi si sa menții relații, ca devii mai dificil, ca nu mai accepți atât de multe. Si, da, într-adevăr, cu trecerea anilor am început sa fiu mai selectiva, sa imi fie mai ușor de elimin oameni din viata mea înainte de a-i lăsa prea puternic înrădăcinați in sufletul meu, dar in același timp am ajuns sa imi prețuiesc mai bine comorile.)
Masca de portelan 