via Drag queen dad
Dormi cum iti asterni
Parte din itinerarul vieții, m-am mutat. Am ales de această dată să împart casa cu o colegă de la spital; nu de alta – de dragul costurilor. Prin urmare învăț specificurile vieții la comun.
Este distractiv să văd acest personaj totuși. Este genul acela de tipă care se plânge de cât este de grasă în timp ce mănâncă biscuiți. Și acel gen de tipă care se plânge mereu de cât de nedrepți sunt oamenii cu ea la spital. Totuși azi am ajuns la o discuție in contradictoriu cu ea in care eu imi justificam argumentele cu guidelineuri, iar ea nu reușea sa accepte aceste standarde. Evident, nu am lăsat de la mine si i-am împins limitele pana cand am câștigat argumentul.
Retrograd mă gândesc totuși… Dacă nu poți să accepți să te transformi într-un mod pozitiv, dacă nu faci nimic în sensul progresului, cum te poți aștepta ca unii mai buni decât tine să te considere competent?
Impresia pe care mi-a lăsat-o a fost că nu va învăța nimic în următoarele trei luni cât va fi cu noi pe secție. Catâr! Nu ai ce să îi faci! Problema ei…
Totul are un pret
Discutam cu un student la medicina despre cum este sa fii medic “in afara”. Plănuiește de pe acum sa plece 😂 Mi-a recunoscut sincer ca motivația este datorata banilor. Chiar daca si ca student este fericitul deținător al unui iPhone 6.
Imi reamintește de nenumărate conversații pe care le-am avut cu nenumărați medici rezidenți despre “situația mea de aici” si imi vine asa o scârbă, da, nu o sa o spun mai frumos, pentru ca asta e adevarul. Un fantastic interes pentru venituri in Euro – vor numai un trai decent! Detaliile ii dezumfla 😂 nu aud un salariu atât de mare cat isi imaginează si nu isi imaginează costurile de viata atât de mari cat sunt. Si prin urmare le confirm ca vor avea un trai decent, iar ei imi confirma ca nu asta isi doresc!
Iar apoi numărul de ore lucrate pe saptamana, tipul de munca pe care il faci. Culmea, esti rezident nu profesor! Cum adică nu intri zilnic in sala de operații??? Trebuie sa iei sânge? Si faptul ca esti acasa undeva intre 4 si 8 dupa amiaza. In fiecare zi!
Si am văzut destui care s-au întors, dupa ce a-au săturat de stat pentru bani impozabili. E mai ușor cu cei neimpozabili…
Suntem o țara de nepoți. Fiecare avem o legătura, fiecare ne punem cate o pila. Sau, daca nu le avem, ni le facem. Si m-am plictisit de toți “elitiștii” care sunt sătui de cocina din spitale.
Asa ca am un mesaj pentru medici, nu pentru statul roman: este dificil sa iti schimbi țara, este diferită practica, sunt diferiți pacienții, si vă va fi mereu dor de acasa. In the job description: faci ceea ce trebuie sa faci, nu ai cum sa abuzezi rezidentul mai mic, aici nu exista rezidenți mari si mici, iar joculetele de putere nu funcționează. Si muncești si studiezi, studiezi si muncești. Da, studiezi, asta nu s-a terminat odată cu facultatea, asa cum au impresia greșita cate unii. Asa ca poate este mai bine pentru unii dintre voi sa ramaneti in centrele universitare care v-au adoptat.
Idealism feminin
Intre femei: nesfârșitul subiect despre bărbați si cat de greu este sa il găsești pe cel potrivit. Dar problema este in noi, de fapt, fara sa ne dam seama. Provine dintr-un sentiment frumos de altfel, născut din Învățăturile parinților noștri si din poveștile terminate in “si au trăit Fericiți pana la adânci batrâneți”.
Si, pentru ca ne imaginam ca “si au trăit fericiți până la adânci batrâneți” este o imagine standard colorata de Disney, sfârșim prin a ne crea liste interminabile de calități pe care ar trebui sa le aibă acest print calare pe un cal alb. Si uitam sa ne bucurăm de realitate. Ne focalizam pe ce lipsește.
Iar dragostea… Doamne, dragostea trebuie sa fie perfecta! Nu?
Nu cred intr-o realitate perfecta, dar cred in fericire.
Te descurci
Cu ce ți-a dat Dumnezeu.
Pana la urma suntem atâtea forme si culori, pornim de la nimic sau ne naștem in palate, ne este oferita o educație sau nu, dar avem datoria sa scoatem ce e mai bun de la viata.
Fara sa ne plângem! (Prea mult)
Pana la urma, oriunde te-ai uita in jurul tau, mereu va fi cineva sub tine si cineva deasupra ta.
Curiozitate
Intr-o societate homofobă, cum ia decizia un bărbat sa atingă pentru prima data in viata lui un alt bărbat?
Avem nevoie de ei
Sunt câteva persoane in viețile noastre care vin ca o binecuvântare de la Dumnezeu. Iti dai seama de asta cand esti într-un impas sau poate într-unul dintre momentele liniștite de meditație.
Ca femeie, imi dau seama ca am momente de nebunie, cand sunt poate capricioasa și absurda și nu știu ce vreau de la viata. In general nu ma tine prea mult, dar pot fi destul de abuziva.
Si totuși sunt câteva persoane care găsesc metode sa ma salveze. Acele persoane care sunt alături de tine indiferent ce. Unul sau doi oameni, atât, nici nu am nevoie de mai multi. Atât ca sa fiu iar puternica si sa redevin eu. Am nevoie de ei pentru ca indiferent de cat de “strong independent beautiful woman” sunt, uneori nimic nu e bine si tot succesul si toată frumusețea sunt doar praf in vânt si eu sunt doar o alta molecula lipsită de semnificație. Și-apoi ei ma resuscitează, ma readuc înapoi folosind…nu stiu…iubire. Si imi dau seama cat suport am din partea lor, cat din mine este ocupat de ei si câta nevoie am de ei.
(Cand eram mai mică, mi se spunea ca pe măsura ce înaintezi in vârsta, este din ce in ce mai greu sa iti formezi si sa menții relații, ca devii mai dificil, ca nu mai accepți atât de multe. Si, da, într-adevăr, cu trecerea anilor am început sa fiu mai selectiva, sa imi fie mai ușor de elimin oameni din viata mea înainte de a-i lăsa prea puternic înrădăcinați in sufletul meu, dar in același timp am ajuns sa imi prețuiesc mai bine comorile.)
I so love it but it’s confusing
I love it when they say “obesity epidemic”. Like obesity is some sort of virus or bacteria that you catch up if you stay around sick people. Or like you don’t have much of a choice.
US is the best when it comes to good quality studies of large numbers, so I trust them when they present the statistics. But it’s not an epidemic! It’s a damn choice you make when you eat like a horse! At least be responsible for how you fuck up your life, at least say “I am guilty”, not my parents, neither my husband or my pregnancies, neither the taco truck in the corner! “I am doing this to myself!”
The moment you say this you can do something about it!
Until then, good luck with the epidemic! 😂
Fericire
Câți oameni in jurul meu sunt fericiți? Si câți dintre ei ar putea fi fericiti daca și-ar permite?
Sunt fericita.
Veni vidi vici
Veni vidi vici my ass! Ca parca am fi zei si nu oameni! Tot ce cucerești cucerești cu efort! Adică cu investiție si din persoana ta!
Ma gândeam… Sunt cam obosita. Sunt atât de obosita încât ma irita oamenii odihniți. Au trecut aproape 2 ani de cand am plecat, dar ma resimt in primul rând de cand lucrez in spitalul asta. 24/24 agitație. Foarte mult stat peste program. Dar am obținut ce mi-am dorit! Asta e tot ce contează, veni vidi vici! Mie teama ca nu voi sti unde sa ma opresc, ca voi deveni dependentă. Dar imi sunt datoare mie însămi sa ma lupt pentru ceea ce imi doresc!
Fetele rele
Fetele rele ma cam stresează. Acel tip Lana del Rey care isi toarnă wiskey in cap si nu sunt fericite cu serile liniștite acasa. E o atitudine la fel de banală ca restul atitudinilor, numai ca mai agresiva. Imi lasă impresia ca aceste fete au prea mult timp liber si, cum se întâmpla de obicei cu oamenii care nu au nicio activitate, încep sa se plictisească. Prin urmare dezvolta un alter ego de calitate mai proasta decât originalul. In general, sfârșesc prin a se culca prin prea multe paturi străine si a nu acumula nimic prețios. Ca si cum viata nu este trăită daca nu ți-ai pus-o in pericol de cel puțin 10 ori (din categoria “motoare, băieți rai etc etc”).
Si ce este mai stresant este ca exista printre noi! Fac o filosofie din asta! Pun mesajele acestea motivaționale (de exemplu, “never satisfied with a calm evening”) peste tot! De parca vor adepți! Sau admiratori! Vor likeuri!
Mda, cum ziceam! Cam stresante!
Acasa
Mi-am privit dormitorul din afara înspre înăuntru si, chiar si cu toată distanța pe care o simt, mi-a plăcut aceasta camera, am simțit caldura ei si ca este un temporar “acasă” unde imi găsesc liniștea.
Acasa este una din necesitățile primare ale sufletului meu.
Simplu
Un creștin si un musulman stau mâna in mâna si se roagă in tăcere.
Mod de gândire
Cred că schimbările sunt bune. Avem nevoie de ele, cu toate temerile de dinainte, cu toate obișnuința obiceiurilor proaste. Ceea ce gândești definește ceea ce esti, de aceea schimbările sunt bune.
Ma izbesc de oameni care sunt mereu intr-o permanenta cautare. Specialiștii in medicina din Europa de vest se întreaba in primul si in primul rând cum isi pot îmbunătăți rezultatele. Ce facem bine si ce putem face si mai bine anul următor? Si in permanenta imi amintesc de scurta experienta clinica din România, pana la urma oriunde as fi in lumea asta tot românca sunt si nu imi voi nega niciodată originile.
Si imi amintesc din nou de Klaus Iohanis si de cine o mai fi noul prim-ministru si de toată politica televizata si realizez ca acești oameni extrem de mediatizați sunt scuza perfecta pentru toate lucrurile pe care noi nu le facem. Nu trecem prin facultate cu seriozitate pentru ca proful X este cumnatul nepoatei soțului profei Y măritată cu studentul eminent. Nu investim nici timp nici efort in studenții noștri pentru ca suntem prea Ocupați cu pacienții privați iar studenții sunt prea Ocupați sa isi cumpere mini căsti pentru examen. Lucrul in echipa intervine cand punem mâna de la mâna pentru colierul acela fantastic pe care profa și-l dorește de cand a picat seria trecută. Nu investim in rezidenții noștri pentru ca este atât de conveniabil sa avem un set de minioni care ne rezolva obligațiile de papetărie – in plus este atât de convenabil sa avem pe cineva care sa mature dupa noi. Nu citim pentru ca noi, rezidenții, suntem atât de ocupati sa urmam ordinele altora si suntem atât de Ocupați sa ne afișăm titlul de doctori in fata altora mai mici decât noi.
Nu ne facem treaba ca șefi de clinica pentru ca toți superiorii noștri sunt niște idioți implicați in politica si toți subalternii noștri sunt niște idioți ne-implicați in politica. Ne pasa STRICT de buzunarul nostru!
Si de aceea nu imi vine sa ma intorc! Pentru ca imi plac toate schimbările prin care trec.
Femeile usoare
Din filosofia Facebookului: bărbații puternici se lupta pentru femeile dificile. Cei patetici se mulțumesc cu femeile ușoare.
Dincolo de discuția “ce este o femeie ușoară, va rog?” ma distrează aceata mentalitate antitrend – sunt specială pentru ca sunt dificila, iar el e șmecher ca imi suporta crizele de isterie.
Mi-am reamintit de ceva recent: nu contează cum esti in realitate, contează cum te percepe cel de lângă tine. Mi-a reamintit asta indirect unul dintre colegii mei mai seniori care dupa ce am pus 100 de întrebări mi-a zis ferm sa încetez sa ma mai contrazic. Si m-am gândit in sinea mea ca daca am nevoie de dovezi sa ma conving nu înseamnă ca ma contrazic (evident, mecanism de apărare subconștient). Dar ce am realizat ulterior a fost ca omul meu nu mi-a subliniat niciodată acest defect. Mereu mi-a răspuns la toate întrebările si a încercat sa ma convingă.
Prin urmare, cu aceeași personalitate sunt dificila pentru o persoana si ușoară cu alta persoana. Dificila înseamnă doar ca nu rezonam pe plan personal; este complet subiectiv.
Deci sunt o femeie ușoară. Si se simte al naibii de bine!
Professional
De cand lucrez in spitalul asta sunt in permanenta obosita… Dar merita efortul!
Se pare ca imi place mirosul de creier încins!
Bărbatul are datoria sa incerce
Nu imi pot scoate asta din minte. Mi-a zis-o un prieten, cu ocazia discuției despre un băiat care ma plăcea. Încercam sa dau un sens unui comportament pe care il găseam ciudat.
Si de 7 ani de cand mi-a zis asta, este primul gând pe care il am in minte cand sunt martora unor “comportamente ciudate”. Prin urmare, imi așez mintea pe un fotoliu confortabil si imi permit sa ma bucur de specacol. Dictat genetic.
Siguranță
Aseară am uitat sa încui ușa la apartament. Am conștientizat asta de dimineața cand sa merg la lucru.
Iar acum conștientizez ca acesta a fost abuz de lux.
A început războiul.
Gând (atunci când am timp)
Este așa o plăcere să citești…
Câteodată uit asta.
De ce am plecat
De cand am devenit unul dintre medicii care și-au părăsit patria am început sa citesc mai mult articolele referitoare la speculațiile legate de motivul migrației.
Principalul motiv sunt banii. Conform presei di opiniei publice generale.
Greșit.
“Colectiv” ne demonstrează ca principalul motiv este corupția. Corupția pe care ori suntem obligați sa o adoptam ca stil de viata sau care ne obliga sa plecam. Si, asa cum zicea Mircea Cărtărescu, corupția din noi. Vrem schimbări in parlament, dar nu ne schimbam pe noi, tot continuam sa dam, sa luam si sa vrem.
Am plecat pentru ca este un atât de pronunțat egocentrism – ca stare naționala; fiecare trage pentru el, fiecare fura pentru el – si nu numai bani, dar si minte si suflet. Am plecat pentru ca pe secția unde lucram, rezidenții erau umbrele unor medici primari care făceau totul pentru privatele lor fara sa aibă nici cel mai mic interes in formarea profesională a lor. Pentru ca exista principiul ca înveți meseria fiind umbra cuiva. Pentru ca exista principiul ca înaintați sărutând gluteali. Am plecat pentru ca imi plăcea sa citesc si pentru ca mi s-a spus ca asta e science fiction.
Am plecat pentru ca singurul medic specialist titular pe secție era fiul lui “Prof Univ Dr Șef de secție”.
Imi amintesc cum imi consumam energia încercând sa împac si capra si varza, doar ca sa învăț mai mult. Cum stăteam in cabinetul privat al doctoriței primare doar ca sa vad, ca sa învăț mai mult. In sala de operație, ma dat la o parte ca sa intre fiica ei.
Nu câștig fabulos aici. Dar imi platesc chiria si facturile fara ajutorul parinților, imi exercit dreptul de medic independent financiar fara sa trebuiască sa ma bucur de un 50 de lei furișați in buzunar. Imi învăț si șlefuiesc meseria fara sa fiu sluga. Știi cum e sa ai dreptul sa fii medic? Fantastic!
Si de aceea nu vreau sa ma intorc. Pentru ca aici mi se spune “te rog” si “mulțumesc” in loc de “esti un prost”. Da – noi, romanii, avem o mândrie naționala a omului deștept, si, mai mult de atât, a omului mai deștept decât toți ceilalți.
Păcat pentru părinții mei care cred ca i-am părăsit.
Masca de portelan 